Foto: Creazione di Adamo, Michelangelo, 1512
Cum erupe ego-ul din uroborosul matern, când copilul nu posedă încă un ”eu” și nici nu este separat de instinctele materne? Ego-ul încearcă, în mod natural, să se dezică de voința dominatoare a mamei prin producerea unei percepții negative a acesteia. Asta îi permite ego-ului, cel puțin în teorie, să capete mai multă independență. Înainte de acest punct, putem spune că persoana există într-o participare mistică, trecând prin viață fără a se identifica ca fiind separat de lumea în care trăiește.
”Încorporarea ego-ului germinal în uroboros corespunde sociologic stării în care ideile colective erau predominante, iar grupul și conștiința de grup erau dominante. În acest stadiu, ego-ul nu erau autonom, nu devenise o entitate individualizată cu cunoștințe, moralitate, voință și activități proprii; funcționa doar ca parte a grupului, iar grupul cu puterile lui subordonate era singurul subiect real.”
(Erich Neumann)
Acest paradis perfect este lipsit de conflicte pentru că persoana nu înțelege realitățile lumii. Corespondent, mitologiile prezintă universul primordial ca un loc al unității, în care opușii nu au apărut încă, și nimic nu intră în conflict cu lenea și pasivitatea copilului ce acompaniază arhetipul matern. Dorința de a fi independent de mamă este încercarea ego-ului de a deveni ceva separat, să aibă un ”eu” propriu, dar de multe ori, o forță mult mai puternică va acționa în a forma ego-ul, pentru a despărți conștientul de inconștient. Această forță este reprezentată de setul de reguli și legi ce guvernează în societate, ce operează folosind principiul dominanței, sau, pe scurt, arhetipul Tatălui.
Societățile umane impun standarde de comportament copiilor ce produc conflict în psihic, aceștia ne mai putând trăi doar conform instinctelor lor naturale, ci trebuie, acum, să respecte și să urmeze regulile impuse de figuri autoritare. De cele mai multe ori, tatăl îndeplinește acest rol, dar nu sunt limitate doar la persoana lui. Copilul adoptă aceste standarde de comportament și începe să și le impună, devenind un ego ce impune ordine în lumea instinctelor.
”…funcția șefului de trib, acela de a conduce și de a lua decizii, devine modelul pentru toate actele liberului arbitru din ego-ul individului; iar funcția de a crea legi, origilnar atribuit zeilor sau, mai târziu, persoanelor cu inspirație divină, devine internalizată în conștiința omului moden.”
(Erich Neumann)
Ego-ul, din moment ce este principiul ordonator, reprezintă aspectul masculin al psihicului (ego-ul femeii este și el, fundamental, masculin). Acest ego masculin, ce organizează psihicul și încearcă să domine orice activitate prin voința lui în concordanță cu expectanțele sociale, controlează instinctele născute din inconștient, caracterizat, în general, ca fiind feminin și asociat cu natura. Această separare a ego-ului de inconștient este simbolic reprezentată ca separarea dintre Părinții Lumii, o idee comună în multe mituri ale creației.
”Stadiul separării Parinților Lumii, în care este inițiat procesul de independență a ego-ului și a conștiinței prin apariția principiului opușilor, este, astfel, și stadiul dezvoltării masculinității. Ego-conștiința masculină stă în opoziție cu inconștientul feminin. Această întărire a conștiinței se realizează prin stabilirea tabuurilor și a atitudinilor morale ce delimitează conștiența de inconștiență, substituind impulsurile instinctive cu acțiuni voite.”
(Erich Neumann)
Înaintea separării ego-ului masculin de inconștientul feminin, aceste două elemente sunt amestecate nediferențiat. Inconștientul este, de asemenea, asociat cu haosul din cauza incertitudinii și a lipsei de control ce îl caracterizează. În contrast, ego-ul este asociat cu ordinea deoarece el este capabil să controleze corpul și să suprime instinctele.
”…în concordanță cu structura opușilor conștiință-inconștiență, putem considera că inconștientul este predominant feminin, iar conștiința ca fiind predominant masculină. Corelația este evidentă deoarece inconștientul, prin capacitatea lui de a crea și distruge prin absobție, are afinități feminine. Femininul este conceput mitologic sub aspectul acestui arhetip; uroborosul și Marea Mamă sunt deopotrivă dominante feminine, și întreaga constelație psihică pe care o controlează intră sub dominația inconștientului. În mod contrar, în opoziție cu el, sistemul ego-conștiință, este masculin. Cu el sunt asociate voința, decizia și activitățile ce se opun determinismului și mersului ”orbește” din stadiul lipsit de ego al preconștiinței.”
(Erich Neumann)
De aceea considerăm că ego-ul se naște din uroborosul original matern și ajunge să cunoască o lume a adversităților. Plecat dintr-un paradis în care efortul necesar era minim, acum lumea e percepută ca un loc de temut, cu haosul așteptând la fiecare colț. Astfel, conștiința aduce cu ea un nivel de înțelegere ce face interacțiunea cu lumea dificilă, mai ales atunci când regulile sociale impuse se lovesc de instinctele naturale, creând o sursă de tensiune și nemulțumire în psihic.
”Dizolvarea stării uroborice inițiale duce la diferențierea în dualitate, decombinarea ambivalenței originale, diviziunea constituției hermafroditice, și la separarea lumii în subiect și obiect, înăuntru și afară, și la apariția binelui și răului, ce pot fi discriminate doar prin expulzarea din grădina uroborică a Paradisului în care opușii aceștia erau uniți. În mod natural, de îndată ce omul devine conștient și achiziționează un ego, se simte ca fiind o făptura divizată, din moment ce posedă altă parte formidabilă ce rezistă procesului de a deveni conștient.”
(Erich Neumann)
Acest ego-conștiință, deși aduce cu el un anumit nivel de suferință, organizează psihicul prin supunerea instinctelor la țelurile conștiente.
”Dorința omului de a domina natura este doar o extensie și o proiecție a experienței fundamentale a puterii potențiale a ego-ului asupra corpului, descoperit în abilitatea de a mișca voluntar musculatura.”
(Erich Neumann)
Înainte de asta, corpul se mișca conform arhetipurilor instinctive, necontrolate de un ego.
”Închiderea în uroboros și supremația lui asupra ego-ului însemna, la nivel corporal, că ego-ul și conștiința sunt în fază incipientă în mod continuu, la mila instinctelor, impulsurilor, senzațiilor și a reacțiilor corporale derivate din exterior .”
(Erich Neumann)
Conștiința este capabilă de a controla aceste instincte până la o anumită limită. Nașterea ego-ului aduce cu sine câteva modificări psihologice. Prima este narcisismul, în care ego-ul crede că este în centrul universului și se consideră extrem de important. Deși narcisismul este privit ca o trăsătura de caracter negativă, este important pentru ego să se pună într-o poziție de absolută importanță, din rațiuni de supraviețuire.
”Narcisismul este o fază tranzițională necesară în consolidarea ego-ului. Emanciparea ego-conștiinței din robia inconștienței duce, ca toate emancipările, la o exagerare a propriei poziții și a importanței pe care și-o oferă.”
(Erich Neumann)
O altă modificare este apariția a ceea ce Neumann numește Weltschmerz (tradus ca Durerea Lumii), ea fiind starea pe care o are omul atunci când realizează imperfecțiunea lumii și sentimentul de conflict intern ce apare odată cu apariția ego-ului, similar modului în care Adam și Eva au perceput lumea după ce au fost expulzați din Eden.
Procesul de formare a ego-ului apare în simbolurile miturilor creațiilor ca separarea opușilor, Părinții Lumii se separă unul de celălalt similar modului în care conștiința masculină se separă de inconștientul feminin, și este, de obicei, reprezentat ca separarea cerului de pământ.
”O credință comună a oamenilor primitivi este aceea că cerul și pământul erau originar lipite, cerul fiind fie întins pe pământ, fie puțin ridicat deasupra lui, cât să nu permită omului să meargă în picioare între ele. În aceste credințe, elevația actuală a cerului este, deseori, atribuită puterii unui zeu sau a unui erou, care au împins firmamentul atât de puternic încât acesta a zburat în sus și a rămas blocat acolo.”
(James Frazer)
Vedem un exemplu în acest sens într-unul din miturile creației egiptene ce îl prezintă pe zeul teluric Geb și zeița cerului Nut ca separați unul de celălalt. În mitologia greacă, conform scrierilor lui Hesiod în Teogonia, totul era un haos primordial. Din acest haos a apărut Gaia, zeița pământului, ce se separă de zeul cerului Uranus, ce era conținut în ea. O tema similară apare și în Upanișade, unde nimicul primordial devine un ou ce se sparge în două, jumătate de coajă devenind cerul, și cealaltă pământul. În mitologia chineză, la început era haosul, din care se separă cerul Yang și pământul Yin, aducând cu ele separarea dintre lumină și întuneric. În miturile maori, Rangi și Papa, cerul și pământul, sunt cei din care se nasc toți zeii și oamenii.
Apariția luminii este o idee universală în mitologii și reprezintă metaforic apariția conștiinței.
”Această lumină, simbolul conștiinței și al iluminării, este primul obiect al cosmogoniilor tuturor oamenilor.”
(Erich Neumann)
La fel cum lumina iluminează întunericul, și conștiința iluminează necunoscutul și, astfel, oamenii primitivi au explicat natura conștiinței ca fiind lumină. Ideea opușilor, a polarității, ce apare în mituri ca opoziția dintre lumină și întuneric, dintre haos și ordine, cunoscut și necunoscut, masculin și feminin, este una din trăsăturile fundamentale ale conștiinței, deoarece permite discriminarea și categorizarea lumii.
”Numai în lumina conștiinței poate omul să cunoască. Cogniția, discriminarea conștientă, sparge lumea în opoziții, deoarece experiența lumii este posibilă doar prin opuși.”
(Erich Neumann)
De aceea ideea separării opușilor uniți este atât de comună în mituri. Separarea cerului și a pământului aduce cu ea și apariția spațiului și, în consecință, a spațiului mental.
”La origini nu existau componente spațiale abstracte; cu toții posedau o referință magică la corp, aveau un caracter mitic emoțional, și erau asociați cu zei, culori, sensuri și aluzii. Gradual, cu dezvoltarea conștiinței, lucrurile și locurile au fost organizate în sisteme abstracte și diferențiate între ele; dar, originar, lucrul și locul erau împreunate într-un continuu și erau legate fluid de un ego în continuă schimbare. În acest stadiu nu exista o distincție între ”eu” și ”tu”, între interior și exterior sau între oameni și obiecte… Totul participa în tot restul, trăind în aceeași stare nedivizată și suprapusă a lumii inconțtiente precum într-o lume a visului.”
(Erich Neumann)
Această înțelegere a componentei spațiale dă naștere și înțelegerii conceptului de timp.
”Nu doar spațiul, ci și timpul și trecerea timpului sunt orientate de imaginea spațiului mitic…”
(Erich Neumann)
Majoritatea miturilor creațiilor sunt reprezentări simbolice ale nașterii conștiinței, iar aceste mituri apar în societățile ale căror membrii au devenit conștienți de existența lor și caută explicații pentru ea. Următorul pas în dezvoltarea conștiinței apare în forma arhetipului eroului, și apare reprezentată în miturile aventurilor eroice.
”Povestea eroului, după cum apare în mituri, este istoria auto-emancipării ego-ului ce încearcă sa se elibereze de puterea inconștientului și să reziste de unul singur în ciuda șanselor minime de a reuși.”
(Erich Neumann)