Foto: Fairy Tale, Mikalojus Konstantinas Ciurlionis, 1909
”Omul a dezvoltat conștiința lent și laborios, într-un proces ce a durat nenumărate ere, până a atins un stadiu civilizat. Și această evoluție este departe de a fi completă, deoarece mari părți ale minții sunt încă întunecate.”
(Omul și simbolurile sale, C.G.Jung)
Aceste cuvinte au fost scrise de Carl Gustav Jung, un psiholog elvețian ce a trăit între anii 1875 și 1961.
Cheia, pentru a aprecia vasta contribuție a lui Jung în domeniul psihologiei, este înțelegerea modului în care a definit el psihicul. Cuvântul psihic însemna, la începuturi, ”suflet” sau ”spirit”, dar, la trecerea în secolul al XX-lea, sensul lui a început să se refere la ”minte”. În psihologia jungiană, psihicul poate fi privit ca suma totală a personalității și încorporează toate gândurile, comportamentele, sentimentele și emoțiile. Înțelegerea psihicului, cum lucrează și cum îi poate fi influențată funcționarea, a fost principala preocupare a lui Jung. În mare, Jung a împărțit psihicul în trei planuri principale: conștientul, inconștientul personal și inconștientul colectiv.
Aceste planuri psihice nu sunt complet separate, ci interacționează continuu într-o manieră compensatorie. Această dinamică dintre conștient și planurile inconștiente ale psihicului duc, așa cum vom vedea, spre potențialul dezvoltării personale și a transformării prin, ceea ce Jung a numit, procesul de individuare.
Înainte de a aborda planurile inconștiente ale psihicului, vom examina conștientul – planul psihic cel mai familiar nouă. Conștientul poate fi descris ca fiind câmpul total de înțelegere și constă din acel material psihic pe care omul îl cunoaște. În centrul acestui câmp al înțelegerii se află, după Jung, Ego-ul. Ego-ul este personalitatea omului, așa cum o percepe el.
”Ego-ul se formează în centrul câmpului conștient și, fiind alcătuit din personalitatea empirică, este subiectul tuturor acțiunilor conștientului.”
(C.G.Jung)
Ego-ul joacă un rol crucial în viața fiecărei persoane, acționând ca un filtru ce separă componentele experienței în elemente reflectate în conștient și elemente eliminate sau ignorate. Ego-ul, în rol de filtru, ajută la determinarea conținutului următorului element principal al psihicului – inconștientul personal.
”Sunt anumite evenimente pe care nu le-am remarcat conștient, și au rămas, să spunem așa, sub nivelul minim al conștientului. Ele au avut loc, dar au fost absorbite subliminal.”
(Omul și simbolurile sale, C.G.Jung)
Aceste evenimente absorbite subliminal ocupă inconștientul personal. Cuvântul ”subliminal” e folosit, aici, cu sensul de ”sub prag” și astfel, ceea ce Jung sugerează, există o mulțime de evenimente pe care Ego-ul le reprimă sau ignoră din varii motive – fie sunt prea dureroase, fie sunt uitate pur și simplu, fie sunt considerate insignifiante. Dar aceste evenimente nu dispar complet din psihic, ci ocupă inconștientul personal, păstrându-și potența de a influența personalitatea individului. Trebuie punctat că tărâmul inconștientului nu este doar un receptacul al amintirilor uitate, ci el interacționează cu tărâmul conștientului în mod dinamic, ambele jucând un rol integral în viața omului.
O modalitate prin care inconștientul personal influențează comportamentele umane este prin intermediul complexelor. Multă lume este familiară cu acest termen – Sigmund Freud fiind faimos pentru ideea complexului Oedipian, iar Alfred Adler pentru cea a complexului de inferioritate.
Jung consideră complexele ca fiind sub-personalități ce au puterea de a controla gândurile, emoțiile și comportamentele individului.
”O trăsătură interesantă și importantă a inconștientului personal este aceea că grupuri de conținut se pot asocia pentru a forma un ciorchine sau o constelație, numite de Jung complexe. Când spunem că un om e complexat, ne referim la faptul că e puternic preocupat de ceva, cu greu putând să se gândească la altceva. Un complex puternic este ușor observabil din exterior, deși persoana în cauză este posibil să nu fie conștientă de el.”
(Introducere în psihologia jungiană)
Freud credea că un complex apare în urma unor experiențe traumatizante din copilărie, dar Jung nu era satisfăcut de această explicație. Astfel, el a pornit în căutarea a ceea ce năștea aceste complexe în psihic, iar ceea ce a descoperit a fost că rădăcinile complexelor pleacă dintr-un strat al inconștientului mult mai adânc și mai important decât inconștientul personal, strat pe care l-a numit inconțtient colectiv.
Această descoperire a reieșit din analize extinse ale materialelor inconțtiente ale pacienților lui, cum ar fi visele și fanteziile, cât și din studiul comparativ al religiilor și al miturilor. El a observat, astfel, că există similarități masive între materialele pacienților dar și, mult mai interesant, între motivele miturilor și simbolurilor religioase din diferite culturi. Aceste observații l-au împins pe Jung să propună existența unui al treilea tărâm al psihicului, pe lângă cel al conștientului și cel al inconștientului personal.
”Inconștientul emană influențe determinante… care, independente de tradiții, garantează în fiecare individ o asemănare și chiar o trăire similară a experiențelor, inclusiv în modul în care își reprezintă aceste lucruri în imaginație. Una din principalele dovezi este, aproape, universalul paralelism al motivelor mitologice.”
(Arhetipurile și inconștientul colectiv, C.G.Jung)
Ce propune Jung prin ideea inconștientului colectiv este că există un plan psihic ce conține elemente universale moștenite.
”Putem găsi în inconștient elemente ce nu au fost achiziționate individual, ci moștenite, cum ar fi, de exemplu, instincte ca impulsurile de a face o acțiune din necesitate, fără o motivație conștientă. În acest strat adânc găsim arhetipurile. Instinctele și arhetipurile formează ”inconștientul colectiv”. Îl numesc colectiv pentru că, spre deosebire de inconștientul personal, el nu este format din conținut mai mult sau mai puțin unic și individual, ci din conținut universal și cu o apariție regulată.”
(Esențiale Jung, C.G.Jung & Anthony Storr)
Conform lui Jung, arhetipurile sunt structuri psihice comune tuturor oamenilor, constituind ”moștenirea arhaică a umanității”. Arhetipurile pot fi descrise ca fiind categorii cognitive, sau predispoziții cu care oamenii se nasc, pentru gândire, senzații, percepții și acțiuni.
O notă importantă de făcut este că Jung nu considera că omul poate percepe, în mod direct, un arhetip ci, mai de grabă, le poate observa existența doar prin intermediul imaginilor și simbolurilor ce se manifestă datorită prezenței lor în inconștient. Arhetipurile nu sunt simbolurile sau imaginile, ci arhetipurile se manifestă prin intermediul lor și a altor diferite fenomene.
”Arhetipurile au capacitatea de a inția și media caracteristicile comportamentale comune și experiențele tipice ale tuturor oamenilor. Astfel, în momentele potrivite, arhetipurile nasc gânduri, imagini, elemente mitice, sentimente și idei similare în toți oamenii, indiferent de clasă, crez, rasă, locație geografică sau eră istorică.”
(Jung: O foarte scurtă introducere, Anthony Stevens)
Câteva din arhetipurile examinate de Jung ar fi cele ale mamei, nașterii, morții, renașterii, puterii, eroului și copilului, pentru a numi o parte din ele.
”Sunt atâtea arhetipuri câte situații tipice în viață. Repetiția nesfârșită a sculptat aceste experiențe în fundația noastră psihică, nu doar în formă de imagini încărcate cu conținut, ci, pentru început, ca forme fără conținut, reprezentând abia posibilitatea unui anumit tip de percepție și acțiune.”
(Arhetipurile și inconștientul colectiv, C.G.Jung)
Arhetipurile inconștientului colectiv au o puternică bază evolutivă, iar jung le privea ca părți moștenite ale psihicului. El considera ca fiind evident că, asemenea corpului care a evoluat de-a lungul timpului, și psihicul trebuie să fi evoluat anumite predispoziții și tendințe moștenite.
”Așa cum corpul uman reprezintă un muzeu întreg de organe, fiecare cu o istorie evolutivă în spate, tot la fel ar trebui să ne așteptăm ca și psihicul să fie organizat asemănător. Nu poate fi un produs fără istorie, cum nu este nici corpul în care există. Prin ”istorie” nu ma refer la faptul că psihicul se construiește singur prin referințe conștiente la trecut prin limbaj și alte tradiții culturale. Mă refer la dezvoltarea biologică, preistorică și inconștientă a minții omului arhaic, al cărui psihic era încă apropiat celui animalic.”
(Omul și simbolurile sale, C.G.Jung)
Deși arhetipurile se formează în decursul unei lungi perioade de timp, în mod evolutiv, și sunt comune tuturor oamenilor, ele se manifestă diferit în fiecare persoană. În alte cuvinte, arhetipurile interacționează în mod dinamic cu experiențele individuale ale fiecărei persoane, iar asta duce la formarea unei personalități unice.
Jung considera că cea mai importantă acțiune pentru fiecare individ este să confrunte și să integreze conținutul inconștientului lor, considerând de asemenea că eșecul în a face asta rezultă într-un individ fragmentat:
”Pentru ca un psihic să fie sănătos și pentru stabilitate mentală, inconștientul și conștientul trebuie conectați integral și să meargă, astfel, pe linii comune. Dacă sunt rupte sau ”disociate”, apar deranjamentele psihologice.”
(Omul și simbolurile sale, C.G.Jung)
Acest proces de confruntare a inconștientului este, conform lui Jung, calea spre auto-cunoaștera pe care el a numit-o ”proces de individuare”.
”Folosesc termenul de individuare pentru un proces prin care o persoană devine un individ psihologic, adică o unitate separată și indivizibilă, sau un ”întreg”.”
(C.G.Jung)